Philip Yancey, Tulburătoarele descoperiri ale harului, Editura Aqua Forte, Cluj-Napoca, 2004
Teofil Stanciu: “Tulburătoarele descoperiri ale harului este, într-un sens, o poveste. […] Povestea din această carte nu este însă una paşnică şi ‘de adormit copiii’. Harul este polemic prin însăşi definiţia sa. ‘Sfinţii’ pretinşi şi scorţoşi nu sunt mai iubiţi de Dumnezeu decât cei mai indezirabili păcătoşi. Ba, dimpotrivă, Cristos a manifestat mereu o preferinţă pentru oamenii ‘reali’, nu pentru cei ‘buni’. De altă parte, nu se poate face abstracţie, când vine vorba despre har, de faptul că secolul XX a rămas în istorie cu teribile explozii de ură şi violenţă. Astfel că subiecte precum iubirea vrăşmaşilor, iertarea sau toleranţa denunţă inevitabil tare sociale, prejudecăţi, năravuri şi redeschide răni. […] Cartea este interesantă ca lectură şi datorită referinţelor culturale foarte diverse: de la Dostoievski sau Kierkegaard, la Luther şi Gabriel Garcia Marquez; de la Tolstoi sau John Donne, la Shakespeare, Hemingway (şi relaţia cu familia sa puritană) ori laureaţi de Nobel precum Updike şi Fr. Mauriac; de la Pascal, C.S. Lewis şi Sf. Augustin, la Graham Greene, Teresa de Avila sau Calvin etc.”
Sorin Muntean: “Ceea ce m-a frapat de la început a fost abordarea tranşantă a conceptului de har, dusă chiar la extrem, aş putea spune. Harul este singurul lucru pe care lumea nu îl poate da şi pe care nu îl poate face la fel de bine ca şi Biserica. Este contribuţia unică a creştinismului printre religiile acestei lumi. Am apreciat, în acest sens, mărturia autorului care recunoaşte că a plecat din biserică pentru că a găsit atât de puţin har, dar s-a reîntors pentru că nu a găsit har în altă parte.” (confesional@ estivală 2007)
Sebastian Ghica: “De mult n-am mai plâns pe marginea unei cărţi. Atât de mult. Am descoperit că prea des mă situez pe poziţia fratelui mai mare din pilda fiului risipitor şi privesc cu suspiciune, neîncredere şi dispreţ pe oricine încearcă să treacă pragul Împărăţiei. Am uitat. Am uitat că şi eu am fost un cerşetor zdrenţuros şi singura diferenţă dintre mine şi cei care încă rătăcesc este doar Incredibilul Său Har. O carte tulburătoare. O imagine de neuitat despre un Tată bolnav de iubire, care indiferent de secol, sau civilizaţie nu se opreşte din căutarea fiilor risipitori. O lume modernă. Şi totuşi mereu însetată de har. O biserică indiferentă sau condamnatoare. Şi totuşi Harul îşi croieşte făgaşul printre puţinele vase care nu au pierdut vocaţia recunoştinţei. Ceea ce conferă adevărata valoare acestei cărţi sunt nenumăratele povestiri pe care le citeşti cu sufletul la gură. Povestiri reale. Aşa cum este şi Harul. Nu trebuie să lipsească de pe raftul nici unui credincios care doreşte să rămână relevant în cultura sa şi să exprime compasiunea lui Dumnezeu pentru o lume pierdută. Indiferent de mărimea lucrării în care suntem implicaţi am înţeles că dacă am pierdut sentimentul harului am pierdut tot.” (www.aquaforte.com)
