Confesiuni

Sfântul Augustin, Confesiuni, Editura Humanitas, Bucureşti, 2007 (2005, 1998)

Gh. I. Şerban (Studiu introductiv): “S-au împlinit o mie şase sute de ani de cînd Sfîntul Augustin a început să-şi redacteze Confesiunile (conform propriilor mărturisiri, redactarea a început în 397 şi a durat trei ani, respectiv pînă în anul 400), opera care, între toate lucrările pe care le-a scris, avea să-i aducă cea mai mare celebritate, asigurîndu-i nemurirea. Confesiunile nu reprezintă nici cea mai amplă şi nici cea mai strălucită operă a sa, sub aspectul conţinutului de idei, dar a fost şi este cea mai căutată dintre scrierile sale. Este opera care a frapat de la început prin noutatea şi prin sinceritatea ei, fiindcă aici este înfăţişată lupta sufletului augustinian cu patimile şi îndoielile devastatoare, este surprins în toată grandoarea lui momentul decisiv în care el s-a desprins în mod categoric de trecutul său. Este, într-un fel, povestea sufletului omenesc în general, în care se regăseşte oricine intră în contact cu ea.”

Henry Chadwick: “Anselm, Toma d’Aquino, Petrarca (care avea în permanenţă un exemplar ‘de buzunar’ al Confesiunilor), Luther, Bellarmino, Pascal şi Kirkegaard – toţi se află în umbra acestui stejar falnic. Scrierile sale se numărau printre cărţile preferate ale lui Wittgenstein. Era o bête noire pentru Nietzsche. Analizele sale psihologice l-au prefigurat parţial pe Freud: a fost primul care a descoperit existenţa ‘subconştientului’. A fost ‘primul om modern’: cititorul simte că Augustin i se adresează la un nivel psihologic extrem de ridicat, că este confruntat cu un sistem coerent de gîndire care, în mare, continuă să pretindă atenţie şi respect. El a influenţat felul în care Occidentul a conceput ulterior natura omului şi ce înţelegem prin cuvîntul ‘Dumnezeu’.” (Augustin, Editura Humanitas, Bucureşti, 1998)

Marius Cruceru: “Este greu de găsit un autor antic care să fi produs în secolul al XX-lea o renaştere atît de ferventă a interesului pentru persoană şi pentru operă a interesului pentru persoană şi pentru operă precum s-a întîmplat în cazul lui Augustin. Biografii, studii, articole, cărţi, teze de doctorat, chiar pagini de internet, apărut în ultimii zeci de ani, sînt dovezi incontestabile ale acestui interes. Stîrneşte curiozitatea ştiinţifică a teologilor moderni, deopotrivă cu a lingviştilor din şcolile cele mai noi şi de orietările cele mai diferite. Unii redescoperă profunzimea discursului teologic, ceilalţi, modernitatea abordării şi a felului în care rezolvă tensiunea dintre concept şi cuvînt.” (Augustin, un amator…, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2006)

Tulburătoarele descoperiri ale harului

Philip Yancey, Tulburătoarele descoperiri ale harului, Editura Aqua Forte, Cluj-Napoca, 2004

Teofil Stanciu: “Tulburătoarele descoperiri ale harului este, într-un sens, o poveste. […] Povestea din această carte nu este însă una paşnică şi ‘de adormit copiii’. Harul este polemic prin însăşi definiţia sa. ‘Sfinţii’ pretinşi şi scorţoşi nu sunt mai iubiţi de Dumnezeu decât cei mai indezirabili păcătoşi. Ba, dimpotrivă, Cristos a manifestat mereu o preferinţă pentru oamenii ‘reali’, nu pentru cei ‘buni’. De altă parte, nu se poate face abstracţie, când vine vorba despre har, de faptul că secolul XX a rămas în istorie cu teribile explozii de ură şi violenţă. Astfel că subiecte precum iubirea vrăşmaşilor, iertarea sau toleranţa denunţă inevitabil tare sociale, prejudecăţi, năravuri şi redeschide răni. […] Cartea este interesantă ca lectură şi datorită referinţelor culturale foarte diverse: de la Dostoievski sau Kierkegaard, la Luther şi Gabriel Garcia Marquez; de la Tolstoi sau John Donne, la Shakespeare, Hemingway (şi relaţia cu familia sa puritană) ori laureaţi de Nobel precum Updike şi Fr. Mauriac; de la Pascal, C.S. Lewis şi Sf. Augustin, la Graham Greene, Teresa de Avila sau Calvin etc.”

Sorin Muntean: “Ceea ce m-a frapat de la început a fost abordarea tranşantă a conceptului de har, dusă chiar la extrem, aş putea spune. Harul este singurul lucru pe care lumea nu îl poate da şi pe care nu îl poate face la fel de bine ca şi Biserica. Este contribuţia unică a creştinismului printre religiile acestei lumi. Am apreciat, în acest sens, mărturia autorului care recunoaşte că a plecat din biserică pentru că a găsit atât de puţin har, dar s-a reîntors pentru că nu a găsit har în altă parte.” (confesional@ estivală 2007)

Sebastian Ghica: “De mult n-am mai plâns pe marginea unei cărţi. Atât de mult. Am descoperit că prea des mă situez pe poziţia fratelui mai mare din pilda fiului risipitor şi privesc cu suspiciune, neîncredere şi dispreţ pe oricine încearcă să treacă pragul Împărăţiei. Am uitat. Am uitat că şi eu am fost un cerşetor zdrenţuros şi singura diferenţă dintre mine şi cei care încă rătăcesc este doar Incredibilul Său Har. O carte tulburătoare. O imagine de neuitat despre un Tată bolnav de iubire, care indiferent de secol, sau civilizaţie nu se opreşte din căutarea fiilor risipitori. O lume modernă. Şi totuşi mereu însetată de har. O biserică indiferentă sau condamnatoare. Şi totuşi Harul îşi croieşte făgaşul printre puţinele vase care nu au pierdut vocaţia recunoştinţei. Ceea ce conferă adevărata valoare acestei cărţi sunt nenumăratele povestiri pe care le citeşti cu sufletul la gură. Povestiri reale. Aşa cum este şi Harul. Nu trebuie să lipsească de pe raftul nici unui credincios care doreşte să rămână relevant în cultura sa şi să exprime compasiunea lui Dumnezeu pentru o lume pierdută. Indiferent de mărimea lucrării în care suntem implicaţi am înţeles că dacă am pierdut sentimentul harului am pierdut tot.” (www.aquaforte.com)

Istoria baptiştilor din România 1856-1989

Alexa Popovici, Istoria baptiştilor din România 1856-1989, ediţie revizuită, Editura Făclia, Oradea, 2007

Marius Cruceru (Cuvânt înainte): “Lucrarea pastorului care a fost profesor la Seminar nu este doar un curs, deşi acesta a fost la început; nu este un jurnal intim, deşi are mireascmă perspnală; nu este doar un rezultat al amintirilor încărcate de emoţie şi entuziasm, deşi se simte atmosfera încărcată de înţelepciune a bătrîneţilor la care evaluează altfel trecutul; această lucrare este cîte puţin din fiecare şi toate acestea la un loc. O reuşită împletire între memorii, jurnal, istorie, documentar, monografie. […] Între text literar şi text ştiinţific, lucrarea pastorului şi profesorului Popovici, piatră de poticnire pentru unii, piatră de râşniţă pentru alţii, devine o piatră de temelie pentru istoriografia baptistă, datorită pionieratului unei astfel de întreprinderi, dar este şi o piatră de hotar, care delimitează un tip de lucrări ce nu va mai putea fi scris niciodată, din pricina unor combinaţii din care s-au născut astfel de oameni.” (Cuvânt înainte)

Alin Cristea: “Istoria baptiştilor este o carte interesantă, necesară şi folositoare. Dar este şi o carte greu de citit (şi de răsfoit), fără un public ţintă şi fără pretenţii literare. Pe de o parte, nici o altă carte nu conţine atîtea informaţii preţioase din istoria baptiştilor din România (al treilea grup confesional baptist din Europa ca număr, după Marea Britanie şi Ucraina), mai ales pe o perioadă atît de lungă. Dar pe de altă parte e greu de imaginat cine o va răsfoi cît de cît, în afară de studenţii care au de dat examen la Istoria baptiştilor şi cîţiva (pseudo)istorici. […] Istoria… lui Alexa Popovici s-ar fi putut numi mai degrabă ‘Istoria persecuţiilor baptiştilor români în secolul XX’. Sau, într-un spirit mai ludic, caracteristic timpurilor postmoderne, ‘Între Antonescu şi Ceauşescu: manual de supravieţuire baptistă’.” (confesional@ 5 – mai 2007)

Dictionary for Theological Interpretation of the Bible

Dictionary for Theological Interpretation of the Bible, Academic Baker, Grand Rapids, Michigan, 2005 – General editor: Kevin J. Vanhoozer

Douglas Moo (Wheathon College): “Atît în lumea academică cît şi în biserică a apărut nevoia de a recupera relaţia dintre exegeză şi teologie. Acest dicţionar, nu doar pentru că acoperă o aşa largă arie de subiecte, constituie o resursă utilă pentru cei implicaţi în a învăţa cum să citească Biblia, cu toate particularităţile ei istorice, ca şi cuvîntul lui Dumnezeu pentru poporul Său din această generaţie.”

Stanley Hauerwas (Duke Divinity School): “În acest remarcabil dicţionar Biblia este recuperată ca şi carte a bisericii şi adresată bisericii. Anticipez că, atunci cînd se va scrie istoria teologiei vremurilor noastre, ceea ce au realizat Vanhoozer, Bartholomew, Treier şi Wright va fi considerat un moment crucial. În această carte teologia se întoarce la sursa ei, adică la Scriptură.”

David Ford (University of Cambridge): “Interpretarea teologică a Scripturii constituie esenţa gîndirii creştine vii, relevante şi este cel mai important element al ei. Acest nou dicţionar nu este doar bine conceput şi bine scris; el dezbate, de asemenea, riguros şi cu atenţie, chestiuni de importanţă majoră şi oferă o bogăţie de sinteze a opiniilor, comentarii perspicace şi sugestii constuctive. Va fi de mare folos în biserică şi în lumea academică.”

Dicţionarul a primit distincţia Christian Book Award (categoria Studii biblice, 2006) din partea ECPA – Evangelical Christian Publishers Association.